Continuând contribuţia la construirea securităţii prin parteneriat

Viitoarea dezvoltare a relaţiilor NATO cuţările partenere va constitui un punct major al agendei Summit-uluiAlianţei de la Istanbul, care se va desfăşura la sfârşitul luniiiunie a acestui an. Obiectivul iniţial al politicii NATO privindParteneriatul era aceea de a elimina barierele dintre foştiiadversari şi a contribui la construirea securităţii prin dialog şicooperare. Obiectivele Parteneriatului din ziua de astăzi sunt multmai ambiţioase întrucât ţările partenere sunt în prezent angajate,alături de NATO, în confruntarea cu provocările de securitate alesecolului XXI.

Transformarea NATO a antrenat dezvoltareaParteneriatului. În fiecare domeniu - fie că este vorba dedesfăşurarea dificilelor misiuni de menţinere a păcii, fie decontracararea noilor ameninţări la adresa securităţii noastrecomune precum terorismul şi proliferarea armelor de distrugere înmasă – partenerii joacă un rol important în formularea şiimplementarea răspunsului NATO la aceste noi provocări. În acelaşitimp, consilierea şi asistenţa oferită de NATO prin mecanismeleParteneriatului a devenit indispensabilă în vederea sprijiniriipartenerilor în abordarea unor aspecte importante ale procesului dereformă.

NATO se consultă în mod regulat cu parteneriisăi în Consiliul Euro-Atlantic al Parteneriatului (EAPC), careasigură cadrul politic general pentru relaţiile cu partenerii.Fiecare partener îşi poate construi o relaţie individuală cuAlianţa prin Parteneriatul pentru Pace, un program de activităţipractice din care partenerii îşi pot selecta propriile priorităţiîn domeniul cooperării. Aceste două mecanisme esenţiale aleParteneriatului au devenit cheia arhitecturii euro-atlantice desecuritate.

Pentru ca Parteneriatul să-şi menţinădinamismul şi relevanţa pentru Alianţă, acesta trebuie să fieadaptat permanent pentru a putea răspunde priorităţilor în evoluţieale NATO. Întrucât NATO reprezintă un actor extrem de important îndomeniul securităţii, este firesc ca partenerii să dorească sădezvolte o relaţie strânsă cu Alianţa. Dar, în acelaşi timp,Parteneriatul trebuie să constituie în continuare o ofertăatractivă pentru parteneri şi să-i sprijine în atingereaaspiraţiilor lor. NATO şi partenerii săi pregătesc abordarea unorprovocări cu ocazia Summit-ului de la sfârşitul lunii iunie aacestui an.

În primul rând, echilibrul relaţiei dintrealiaţi şi parteneri s-a modificat. La 29 martie a.c., şapte foştiparteneri - Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovaciaşi Slovenia – au devenit aliaţi. Pentru prima dată, NATO are maimulţi membri (26) decât parteneri (20). De aceea, aliaţii trebuiesă fie pregătiţi să-şi asume un rol şi mai activ, astfel încât săofere în continuare un Parteneriat vibrant, care va face posibilăre-examinarea priorităţilor pe care ar trebui să le urmărimîmpreună în cadrul acestuia.

În al doilea rând, partenerii reprezintă ungrup foarte divers. Acesta include atât ţări importante din punctde vedere strategic din Caucaz şi Asia Centrală, cât şi ţărieuropene occidentale neutre. Toate aceste ţări au nevoi şiaspiraţii de securitate foarte diferite, ceea ce face capriorităţile şi obiectivele pe care le urmăresc prin Parteneriat săvarieze. Parteneriatul trebuie să fie îndeajuns de flexibil pentrua putea ţine cont de acest lucru.

De exemplu, pentru ţările din Caucaz şi AsiaCentrală, instrumentele Parteneriatului trebuie să sprijinedesfăşurarea propriilor iniţiative de reformă ale acestor ţări.Dată fiind expertiza Alianţei în domeniul reformei apărării şiexperienţa dobândită de la noii membri prin intermediul Planului deAcţiune pentru pregătirea în vederea aderării, sprijinul pentrureforma apărării şi a structurii armatelor va reprezenta un elementcentral al acestui proces.

Dar pentru a răspunde cel mai bine nevoilorprocesului de reformă, Parteneriatul trebuie să contribuie laabordarea altor domenii importante ale reformei interne. Pentru arăspunde acestei cerinţe, NATO oferă partenerilor un mecanismdenumit Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului, sau IPAP,care este conceput pentru a aduna laolaltă toate mecanismele princare fiecare partener interacţionează cu Alianţa şi pentru a sporiconcentrarea pe reforma internă. IPAP-ul ar urma să identifice clarpriorităţile de cooperare ale fiecărui partener şi să oferesiguranţa că diferitele mecanisme folosite corespund în mod directacestor priorităţi.

Până în prezent, câteva ţări au demonstrat uninteres deosebit pentru această iniţiativă, iar Georgia a fostprima ţară care a început acest proces atunci când preşedintelegeorgian Mihail Saakaşvili a depus Documentul de Prezentare alţării sale la sediul NATO, la 6 aprilie (pentru detalii privindacest mecanism şi alte mecanisme, vezi Să înţelegem în ce constăsetul de instrumente al PfP de Susan Pond, publicat înacest număr al Revistei NATO).

În timp ce unii parteneri îşi dezvoltăpropriile structuri şi capacităţi de apărare, alţii sunt în măsurăsă contribuie în mod semnificativ cu forţe la operaţiile conduse deNATO. De exemplu, trupele suedeze au jucat un rol deosebit deimportant în restabilirea ordinii în Kosovo după izbucnireaviolenţei în luna martie a.c. Pentru aceşti parteneri, este foarteimportant ca mecanismele Parteneriatului pentru Pace al NATO să lepermită în continuare să aibă un cuvânt de spus în procesuldecizional al Alianţei, astfel încât să poată influenţa pregătireaşi desfăşurarea misiunilor la care participă sau a celor în caredoresc să joace un rol.

În al treilea rând, Parteneriatul trebuie săţină pasul cu propria transformare a NATO. Lupta împotrivaterorismului reprezintă în prezent una dintre priorităţile majoreale Alianţei. Atacurile de pe 11 septembrie 2001 împotriva StatelorUnite au condus la invocarea pentru prima dată de către NATO aArticolului 5. Chiar în ziua următoare, 46 de membri ai EAPC aucondamnat în mod necondiţionat atacurile asupra New York-ului şiWashington-ului şi s-au angajat să întreprindă toate eforturilenecesare pentru a combate plaga terorismului. Întrucât parteneriiînşişi au devenit victime ale atacurilor teroriste, aceştiaîmpărtăşesc ambiţia NATO de a întări cooperarea în lupta împotrivaterorismului.

Activitatea practică în acest domeniu vacontinua prin Planul de Acţiune al Parteneriatului împotrivaTerorismului. Acesta este conceput pentru a promova şifacilita cooperarea între ţările EAPC prin consultări politice şiprograme concrete desfăşurate sub auspiciile EAPC şi PfP (pentrumai multe detalii despre Planul de Acţiune al Parteneriatuluiîmpotriva Terorismului, vezi Working with Partners to fight terrorism de Osman Yavuzalp, publicat în numărul din primăvara anului 2003 al Revistei NATO).

Pentru a aborda noile ameninţări şi aîndeplini întreaga gamă a misiunilor Alianţei, conducătorii NATOs-au angajat să întărească capacitatea militară a acesteiorganizaţii. Forţele aliate trebuie să fie capabile să se deplasezerapid oriunde este nevoie de ele şi să desfăşoare operaţiuni lamari distanţe şi în timp îndelungat, inclusiv într-un mediu în cares-ar putea confrunta cu ameninţări de natură nucleară, biologicăsau chimică.

Parteneriatul trebuie să fie adaptatpermanent pentru a corespunde priorităţilor în evoluţie aleAlianţei

Dacă partenerii doresc să contribuie la celemai dificile misiuni conduse de NATO, atunci ei trebuie să dispunăîn teren forţe care sunt apte să îndeplinească aceste cerinţe.Procesul de Analiză şi Planificare (PARP) este de foarte mult timpvehiculul pregătirii contribuţiilor partenerilor la misiuni prindezvoltarea capacităţilor corespunzătoare bazate pe standardeleNATO. Acest proces a început să semene mult cu propriul Proces dePlanificare a Apărării al NATO şi trebuie să continue în acest felpentru a oferi certitudinea că partenerii sunt capabili săcontribuie în modul cel mai eficient posibil lamisiuni.

Implicarea Alianţei în Afganistan constituieprobabil cel mai puternic exemplu al modului în care NATO a evoluatîn ultimi ani. Începând din august 2003, Alianţa a condus ForţaInternaţională de Asistenţă de Securitate (ISAF) pentru a sprijiniasigurarea păcii şi stabilităţii în Afganistan şi pentru a oferigaranţia că această ţară nu va mai fi niciodată folosită ca bazăpentru terorişti.

Acţiunile desfăşurate în Afganistan, departede aria tradiţională a NATO, subliniază atât motivele pentru careParteneriatul este deosebit de important pentru Alianţă, cât şimotivele pentru care Alianţa trebuie să acorde mai multă atenţienevoilor partenerilor săi din Asia Centrală. În prezent, optparteneri participă la misiune, mulţi dintre aceştia punând ladispoziţie forţe specializate valoroase, cum ar fi cele de poliţiemilitară şi echipele de deminare. Aceste capacităţi sunt în generalde mică anvergură, dar reprezintă o parte importantă a uneistructuri echilibrate de forţe, care reprezintă cheia succesuluioricărei operaţii.

Partenerii din Asia Centrală au fost deosebitde utili în asigurarea logisticii forţelor ISAF întrucâtechipamentele trebuie să traverseze câteva ţări partenere înaintede a ajunge în Afganistan. Relaţiile dezvoltate prin Parteneriatulpentru Pace au pus bazele acordurilor bilaterale încheiate dealiaţi privind tranzitul materialelor prin aceste ţări şistaţionarea forţelor şi a materialelor logistice pe teritoriulacestora.

Totodată, diversitatea etnică aAfganistanului, face ca unii parteneri din Asia Centrală să aibăinfluenţă asupra actorilor locali importanţi, pe care o pot folosiîn sprijinul atingerii obiectivelor ISAF. Ca rezultat al acestorvariaţi factori, statele din Asia Centrală, odată considerate laperiferia spaţiului euro-atlantic, reprezintă acum o regiuneimportantă din vecinătatea Alianţei, iar Parteneriatul reflectăaceastă importanţă sporită.

În al patrulea rând, Parteneriatul trebuie sărămână deschis pentru noi membri. Atât Bosnia-Herţegovina, cât şiSerbia şi Muntenegru şi-au exprimat limpede dorinţa de a fi incluseîn Parteneriat. Alianţa a arătat clar că pentru atingerea acestuiscop, acestea vor trebui să îndeplinească condiţiile stabilite deNATO, între care o importanţă deosebită o are cooperarea cuTribunalul Internaţional pentru Crimele din fosta-Iugoslavie, de laHaga.

În al cincilea rând, Parteneriatul trebuie săcontinue să-şi îndeplinească funcţia iniţială şi să ofere un forumpentru consultările cu partenerii asupra acestor probleme de primăimportanţă în cadrul preocupărilor de asigurare a securităţii.Parteneriatul are la dispoziţie o serie de mecanisme pentruorganizarea întâlnirilor între aliaţi şi parteneri, sau agrupurilor mai restrânse cu o componenţă variabilă, în funcţie desubiectele puse în discuţie. Atractivitatea pe care aceste diferitemecanisme o au pentru aliaţi şi parteneri trebuiemenţinută.

Cea mai recentă serie de întâlniri EAPC lanivelul ambasadorilor desfăşurată în acest an a permis abordareaunei multitudini de subiecte de o importanţă critică pentru aliaţişi parteneri deopotrivă, inclusiv în ceea ce priveşte evoluţiiledin Balcani, ne-proliferarea armelor de distrugere în masă şi luptaîmpotriva terorismului. EAPC-ul şi-a dat recent acordul pentruinstituirea unui nou Forum de Securitate al EAPC, care se vaîntruni anual la nivel înalt pentru a discuta aspecte importanteale securităţii şi modul în care NATO şi partenerii săi le potaborda cel mai bine împreună.

Politica în evoluţie a Alianţei privindParteneriatul s-a dovedit plină de succes în sprijinirea schimbăriimediului strategic din spaţiul euro-atlantic. Prin promovareainteroperabilităţii politice şi militare, Parteneriatul a ajutat lacrearea unei adevărate culturi euro-atlantice de securitate,caracterizată de o voinţă puternică a aliaţilor şi partenerilor dea acţiona împreună în confruntarea cu provocările de securitate deimportanţă critică, în spaţiul comunităţii euro-atlantice şi înafara acestuia. Întrucât cei 26 de aliaţi şi 20 de partenericontinuă să evolueze împreună, ei îşi vor spori abilitatea de a daun răspuns comun acestor provocări comune. Summit-ul de la Istanbulva confirma această tendinţă şi va indica drumul de urmat înviitor.

Robert Weaver este şeful secţiei de Relaţiicu Ţări şi Afaceri Politice din cadrul Direcţiei de AfaceriPolitice şi Politică de Securitate a NATO.

* Turcia recunoaşte Republica Macedonia conform numelui constituţional al acesteia.