LIMBA
Datorită traducerilor, ediţia online în limba română a Revistei NATO apare la aproximativ două săptămâni după varianta în limba engleză.
DESPRE REVISTA NATO
POLITICA REDACŢIONALĂ
INFORMAŢII COPYRIGHT
COLECTIVUL DE REDACŢIE
 RSS
TRIMITEŢI ACEST ARTICOL UNUI PRIETEN
ABONAŢI-VĂ LA REVISTA NATO
  

Reconstrucţia nu se va face pe Twitter

Mass media de socializare a produs schimbări majore, spune Susannah Vila. Importanţa lor în cadrul actualelor revolte nu ar trebui subestimată. Dar aceleaşi evenimente au demonstrat că unul dintre punctele forte ale mass media de socializare – faptul că nu au un lider – se poate dovedi, de asemenea, una dintre slăbiciunile acestora.

Ideea principală a cântecului din 1971 al muzicianului Gil Scott Heron, „revoluţia nu va fi televizată” nu a fost în primul rând aceea că va fi dificil să se găsească imagini despre protest pe posturile TV, ci că acele imagini, captate pentru a servi intereselor celor din domeniul reclamelor, nu puteau să reprezinte cu adevărat protestul străzii. „Revoluţia” nu se va „desfăşura mai bine cu Coca-Cola” sau „luptă împotriva germenilor care cauzează o respiraţie urât mirositoare,”, continuă cântecul. „Revoluţia” însemnă oamenii care au ieşit în stradă „în căutarea unei zile mai bune”.

Acei oameni, după cum au demonstrat clar revoluţiile din Africa de Nord, trimit astăzi în întreaga lume imagini, materiale video, Tweet-uri şi mesaje Facebook – fără a folosi mediatizarea prin intermediul reclamelor la Coca-Cola. Poate că nu este vorba despre toţi, dar este vorba despre îndeajuns de mulţi dintre şi există motive să avem încredere în capacitatea acestor protestatari şi susţinători bine intenţionaţi să încarce mesaje Facebook, Tweet-uri şi alt fel de mesaje care să reprezinte o revoluţie reală pentru participanţii la aceasta.

Manifestaţi, totuşi, mai puţin optimism în privinţa perspectivelor a ceea ce va urma după aceea. Faptul că lumea a urmărit revoltele din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu în ordinea cronologică a acestora, reorientându-şi întotdeauna atenţia asupra următorului subiect presant, generează îngrijorare în privinţa consecinţelor mediului mass media de astăzi asupra tranziţiilor democratice (sau lipsei acestora). Pentru multe motive, este mai greu să foloseşti Twitter-ul în cazul reconstrucţiei decât în cazul revoluţiei. În primul rând, merită, totuşi, să fie subliniat rolul jucat de instrumentele online şi telefoanele mobile în cazul celei de a doua.

„Tehnologia este bună pentru a răspândi într-o dictatură veştile despre… cât de mulţi oameni sunt nemulţumiţi şi nu mai cred ce spune propaganda”

În Tunisia şi Egipt, mass media de socializare a permis răspândirea mult mai rapidă a informaţiilor. „Nici măcar nu am auzit de Sidi Bouzid”, mi-a spus un activist tunisian vorbind despre oraşul unde un tânăr şomer în vârstă de 28 de ani şi-a dat foc în faţa unui clădirii unui birou guvernamental pe 17 decembrie, stârnind un val de proteste care au determinat căderea preşedintelui Ben Ali.

Nu a contat că Bouazizi nu era un utilizator frecvent al internetului şi cu atât mi puţin un activist online. Ceea ce a contat a fost vestea că acţiunea sa s-a extins rapid din satele Tunisiei în oraşele acestei ţări, mâniind o populaţie tânără aflată deja graniţa furiei.

Curând, mii de tineri protestau pentru ce i se întâmplase lui Sidi Bouzid şi cereau ca lumea să ia notă de acest lucru. Când au făcut-o, câteva programe de ştiri au acoperit mediatic protestele nu prin trimiterea propriilor lor echipe, ci prin compromiterea totală a etichetei Twitter (#Sidibouzid) şi a materialelor video realizate în teren şi postate pe Facebook şi YouTube.

În cadrul a ceea ce a echivalat cu un cerc vicios al producţiei şi diseminării mediatice, reţele precum Al Jazeera şi France 24 au prezentat la televiziune materialele video realizate cu telefoane mobile, protestatarii au postat şi mai multe materiale video din stradă, reţelele le-au prezentat apoi şi aşa mai departe. Şi tot aşa, până când mult mai mulţi oameni au accesat #Sidibouzid decât ar fi accesat dacă acest lucru nu s-ar fi întâmplat şi mult mai mulţi oameni au urmărit şi au postat informaţii venite de pe străzile Tunisiei decât ar fi făcut-o dacă acest lucru nu s-ar fi întâmplat.

În al doilea rând, noile instrumente din domeniul comunicaţiilor permit oamenilor să intre în contact unii cu alţii şi să se angajeze în conversaţii despre evenimentele curente din mediile unde represiunea face ca acest lucru să fie mult mai dificil. De exemplu, în Egipt nu era permis ca oamenii să se adune în grupuri mai mari de cinci persoane, potrivit legii de urgenţă, dar pe parcursul celor şase ani scurşi între apariţia Mişcării Egiptene pentru Schimbare în 2004 şi campania împotriva brutalităţii poliţiei din vara lui 2010, numărul egiptenilor de pe Facebook a crescut cu 4 milioane.

În cadrul forumurilor virtuale, aceşti egipteni conectaţi la computere – în general mai tineri şi educaţi – au intrat în contact unii cu alţii şi şi-au exprimat furia online când nu au putut să o facă în stradă. Jurnalistul Nicholas Kristof, care a acoperit mediatic protestele din Piaţa Tiannamen din 1989 şi a fost în Egipt şi Bahrain în acest an, a subliniat acest fenomen într-o discuţie cu mine, spunând că „tehnologia este bună pentru a răspândi într-o dictatură veştile despre… cât de mulţi oameni sunt nemulţumiţi şi nu mai cred ce spune propaganda”.

În timp ce tinerii egipteni educaţi au schimbat opinii online, frustrările economice, sociale şi politice ale restului populaţiei au crescut. În 2011, când au izbucnit mişcările, a început să se formeze un canal de comunicare între minoritatea online şi ceilalţi. Adevărat, cei mai mulţi nu erau pe Facebook sau Twitter, dar informaţiile s-au răspândit de la aceste reţele în întreaga societate.

De exemplu, să ne reamintim o imagine apărută pe Twitter în perioada de vârf a protestelor din Egipt, cu un om bătrân cu o faţă consumată în dreptul căruia scria „Mulţumesc tineretului egiptean Facebook”. Pentru el, Facebook-ul nu a jucat un rol la nivelul percepţiei despre revoluţie pentru că el se folosea de acesta, ci mai curând deoarece Facebook-ul îi ajuta pe tinerii care îl iniţiaseră să îi mobilizeze şi pe alţii.

Dacă ai crescut într-un mediu în care ai acces la informaţii în timp real vei fi mai predispus să lupţi pentru păstrarea acestuia atunci când cineva vrea să-l anuleze

Unele cazuri (precum cele ale lui Mohamed Bouzizi şi Khaled Said) şi oameni alimentează revoluţia, deoarece comportamentul lor produce schimbarea şi un mediu fundamental modificat al informaţiei modelează comportamentul uman. Mediul reţelelor mass media poate avea prin el însuşi consecinţe pozitive în privinţa activismului.

În Egipt, Internetul nu a fost cenzurat la scară largă. Tinerii erau familiarizaţi cu informaţiile în timp real oferite de Facebook şi Twitter, aşa că atunci când au pierdut accesul la acestea, ca urmare a încercării preşedintelui Mubarak de a pune capăt protestelor prin închiderea Internetului, aceşti „activişti ai claviaturii” au inundat străzile. Dacă ai crescut într-un mediu în care ai acces la informaţii în timp real vei fi mai predispus să lupţi pentru păstrarea acestuia atunci când cineva vrea să-l anuleze.

Dar pot activiştii claviaturii să guverneze o ţară şi pot ei să o facă fără sprijinul opiniei publice internaţionale care a fost atât de conectată la evenimentele revoluţiei lor? Aceasta este întrebarea care ar trebui să-i preocupe acum pe spectatori în mod foarte serios.

Beneficiile mai sus menţionate ale mass media de socializare în privinţa mobilizării şi organizării au în schimb efecte negative asupra guvernării. Uitaţi-vă la Egipt, unde revoluţionarii ştiu foarte bine că revoluţia lor nu s-a terminat dar se pare că nu pot să găsească cea mai potrivită conducere politică pentru a umple vidul de putere din rândul lor. Este departe de a fi ciudat să spunem că încercările lor de a face acest lucru s-ar bucura de mai mult succes dacă ar avea pe cineva la vârful structurii conducerii revoluţionare. Şi, totuşi, această lipsă a unei structuri tradiţionale, ierarhice, reprezintă una dintre cele mai importante caracteristici ale revoltei din 25 ianuarie şi ale mişcărilor secolului XXI în general.

Nu mai este o surpriză pentru un forum Facebook să profite de partea bună a circumstanţelor şi să explodeze ca număr, conducând deseori la schimbări offline şi producând surprize şi chiar lideri accidentali. În acelaşi sens, nu ar trebui să fie surprinzător că aceşti lideri nu au abilităţile necesare pentru a beneficia de avantajele oferite de noii lor suporteri, a construi capacităţi şi a-şi dezvolta campania într-o organizaţie sustenabilă sau un guvern sustenabil.

Articol complet:Egipt, Noile mass media, Tunisia
Recomandă    DiggIt   MySpace   Facebook   Delicious   Permalink