LIMBA
Datorită traducerilor, ediţia online în limba română a Revistei NATO apare la aproximativ două săptămâni după varianta în limba engleză.
DESPRE REVISTA NATO
POLITICA EDITORIALĂ
INFORMAŢII COPYRIGHT
COLECTIVUL DE REDACŢIE
 RSS
TRIMITEŢI ACEST ARTICOL UNUI PRIETEN
ABONAŢI-VĂ LA REVISTA NATO
  

Get the Flash Player to see this player.

Interviu: Paddy Ashdown

Redactorul Revistei NATO, Paul King, îl intervievează pe lordul Ashdown în privinţa direcţiei în care se îndreaptă în prezent Balcanii şi a rolului pe care comunitatea internaţională îl va juca în acest context.

Lordul Paddy Ashdown, un fost militar, diplomat şi, deosebit de important, Înalt Reprezentant pentru Bosnia şi Herţegovina, reflectează asupra realizărilor obţinute în Balcani, analizând progresele şi problemele din Bosnia şi Kosovo.

Durata materialului video: 17:42

NB: acesta este un interviu înregistrat înaintea arestării lui Radovan Karadzic

Trimitere la o întrebare

Ce experienţe aţi trăit şi ce învăţăminte aţi desprins acolo, pe care le consideraţi cele mai potrivite în prezent pentru Balcani?

Vedeţi, cred că în Balcani nu mai avem de a face cu stabilizarea păcii. Această eră s-a încheiat. În primii zece ani, anii de după Dayton, consider că era vorba de stabilizarea păcii şi, apropo, am realizat acest lucru cu un succes extraordinar. Adică, am făcut tot ce trebuia. Am avut suficiente trupe – 60.000. Am reuşit să dominăm aproape total spaţiul de securitate. Am prevenit reînceperea războiului în ţară. Un lucru uimitor, dacă avem în vedere că, în războiul prin care a trecut Bosnia, jumătate din populaţia acesteia şi-a părăsit căminele şi au fost ucişi circa 250.000 de oameni. Am creat condiţiile în care… noi, NATO, am creat condiţiile necesare pentru întoarcerea unui milion de refugiaţi. Prima dată după încheierea războiului când refugiaţii au putut reintra în posesia căminelor lor. Deci, această etapă s-a bucurat de un mare succes.

Eu am venit la încheierea erei Dayton, era stabilizării, şi începutul erei Bruxelles. Şi Uniunea Europeană nu este doar o uniune de idei, ci şi o uniune de valori, este o uniune de structuri. Este o uniune care creează instituţiile unui stat modern. Acest lucru nu numai că nu s-a făcut şi nu s-a abordat, ci Dayton-ul, care reprezentase un ajutor imens în faza de stabilizare, a devenit un impediment, deoarece a bătut în cuie structurile unei ţări fracturate, mă refer la zece prim miniştri, zece miniştri de interne şi aşa mai departe.

Astfel, sarcina mea era să încep să creez un stat funcţional foarte descentralizat. Şi ce însemna asta? Însemna să avem instituţii, o instituţie pentru impozite, TVA în cazul nostru, înfiinţată mai rapid decât în orice altă ţară, fără să mai amintim de natura reticentă a Bosniei. Instituţiile unor tribunale corespunzătoare, judecători corespunzători, un corp corespunzător de jurişti, instituţia pentru crearea unui spaţiu politic, curat, aceasta era sarcina mea.

Am început să o duc la îndeplinire şi am avut succes în câteva privinţe. Am făcut din trei servicii de informaţii unul singur, aflat sub controlul parlamentului. Am făcut din două armate un singură, aflată sub controlul statului. Am combinat toate sistemele de impozitare într-un singur sistem de aplicare a TVA. Am creat o Bosnie cu o singură structură juridică pentru întreaga ţară. Dar sunt şi multe domenii la care mai trebuie lucrat şi trebuie să spun că, de fapt, în, să spunem, ultimii doi ani, a fost vorba mai mult de regres, decât de progres.

În cartea dumneavoastră vorbiţi de oportunităţile oferite de „o oră de aur” (n.t. termen folosit în limbajul medical care se referă la primele 60 de minute de la producerea unui accident, când asigurarea unor îngrijiri medicale de urgenţă poate avea o importanţă crucială pentru viaţa pacientului) de după o victorie importantă. Credeţi că atât Kosovo, cât şi declaraţia sa de independenţă şi noua sa constituţie, reprezintă acum o „oră de aur”?

Nu în acelaşi sens. Adică „ora de aur” de care vorbesc este „ora de aur” de la începutul fazei de stabilizare a păcii. Pe măsură ce avansezi şi începi să construieşti instituţii politice, acel moment a trecut.

„Ora de aur” vine după ce trupele tale au ocupat , aşa cum a fost în cazul Kosovo. Chiar dacă îţi place sau nu, te afli la conducere acum. Ce trebuie să faci? Nu trebuie să pierzi acea „oră de aur”, făcând primele lucruri necesare, adică să instaurezi securitatea. Succesul NATO în Bosnia şi succesul NATO în Kosovo au fost, cred eu, în mare măsură necontestabile, deşi fără a fi lipsite de unele neajunsuri, dar îndeajuns de hotărâte pentru a asigura cadrul de securitate şi a începe edificarea instituţiilor care vor crea statul de drept. Eşecul din Irak a fost un eşec de a crea cadrul de securitate în primele ore, zile, săptămâni şi luni după ce războiul fusese câştigat. Nu cred că, deci, Kosovo… Kosovo a depăşit cu mult acel moment. Kosovo traversează mai curând procesul dificil, foarte lung şi chinuitor al încercării de a edifica instituţiile unui stat.

Ce este mai important în Balcani: democraţia transparentă sau stabilitatea durabilă?

Nu cred că ne găsim în faza de stabilitate. Consider că aceasta s-a încheiat. Adică nimeni nu vorbeşte în Balcani de reînceperea războiului. Dacă este să vorbim astăzi de o ameninţare la adresa situaţiei de securitate din Balcani, trebuie să spunem că aceasta nu este generată de posibilitatea producerii unei agresiuni, de o parte şi de alta, sârbi contra croaţi contra musulmani, bosniaci. Această posibilitate nu mai există şi nimeni nu mai vorbeşte despre acest lucru, deoarece este aproape imposibil de conceput. Dacă este să vorbim de o ameninţare la adresa securităţii, aceasta ar putea fi generată de corupţia la cel mai înalt nivel şi criminalitatea endemice. Este mai curând un aspect legat de statul de drept, decât unul legat de stabilitate. Cred, deci, că am depăşit cu mult acel punct.

Ar putea reizbucni războiul în Balcani? Ei bine, niciodată nu trebuie să spui niciodată, dar este imposibil de conceput în viitorul apropiat. Ar putea Balcanii pur şi simplu să nu reuşească să continue să realizeze progrese şi să intre într-o sincopă, să ne amintim acum în Europa de o gaură neagră de criminalitate şi ne-guvernabilitate, care reprezintă acum o ameninţare reală şi trebuie să spun, dacă privesc la Bosnia, cu certitudine, cu absolută certitudine, dacă mă uit la Serbia, cred că… Probabil că Bosnia, absolut sigur Serbia, cred că, prin prisma faptului de a fi sau nu o gaură neagră de ne-guvernabilitate, ultimii ani şi ultimele luni au marcat mai curând o deteriorare, decât o îmbunătăţire.

Credeţi că balcanizarea Balcanilor s-a încheiat după Kosovo?

Sunt convins că trebuie să ne opunem acestui proces. Sunt sigur că s-a terminat. Adică, adevărul este că, spus fără menajamente, ultimul preţ pe care Serbia trebuie să-l plătească pentru iresponsabilitatea şi brutalitatea lui Milosevic este Kosovo. Poţi vorbi de o balcanizare în continuare a Balcanilor? Nu cred.

Cred că singurul lucru care ar putea duce la reizbucnirea războiului în Balcani ar fi, de exemplu, ca Republica Srpska să fie cedată Serbiei. Ce poţi să faci apoi cu majoritatea constituită de musulmanii care s-au întors acum la Srebrenica? Acea Golgotă unde acum trăiesc din nou musulmani? Kozarac, locul în care s-au aflat vechile tabere de exterminare, are acum o majoritate musulmană şi consilii musulmane.

Ce vei face cu Brcko, care este incomod, deoarece, probabil, unii ar vrea acest lucru încheiat, terminat… şi, apropo, instituţia multi-etnică cea mai activă în mod real din Bosnia este Brcko, iar Brcko se află între Republica Srpska şi Croaţia. Este, deci, imposibil să o faci şi sunt foarte sigur că am greşi dacă am face-o. Este lucrul care ar putea determina reînceperea războiului în Balcani. O spun, deci, foarte clar că trebuie să ne opunem oricărui proces care ar conduce în continuare la balcanizare. Kosovo a fost excepţia.

A fost preţul care trebuia plătit pentru acţiunile iresponsabile ale lui Milosevic. Dar cred că sârbii trebuie să realizeze, că Belgradul trebuie să realizeze, că este ultimul preţ pe care trebuie să îl plătim pentru prostiile acelui regim teribil.

Credeţi că aderarea la NATO şi UE ar putea oferi panaceul pentru Balcani?

Ascultaţi, cred că aceasta poate oferi singura destinaţie care asigură o structură de ansamblu în cadrul căreia poţi profita de libertate de manevră, pentru a edifica instituţiile unui stat european. Adică, lucrul care i-a unit pe toţi în Bosnia, indiferent de originea etnică, indiferent de partidul politic, şi pe care l-am putut folosi a fost perspectiva devenirii europene, aderării la Europa.

Şi adevărul este că acest lucru a realizat mult mai mult, atracţia magnetică a Bruxellesului a făcut mult mai mult pentru a încuraja şi a acţiona ca o pârghie pentru reforma instituţiilor, decât au făcut-o vreodată inconstanţa şi coerciţia şi suferinţele determinate de puterile Bonn ale Înaltului Reprezentant. Toate acele lucruri importante, care au fost făcute, au fost făcute deoarece erau necesare pentru a intra în NATO, pentru a intra în Europa. Şi cred că atracţia magnetică este absolut esenţială pentru Balcani.

Ca să fiu cinstit, dacă e să fiu acum îngrijorat de ceva, este vorba de faptul că, din perspectiva Balcanilor, şi cei mai mulţi din Balcani înţeleg acest lucru, atracţia magnetică a slăbit semnificativ în ultimii doi-trei ani. Iar consecinţa este că puterea de atracţie a Europei, puterea sa de a-şi asigura libertatea de acţiune, care s-i permită acesteia să facă unele lucruri necesare, este semnificativ diminuată în Balcani, deoarece mulţi în Balcani nu mai cred în Europa. Ei nu mai cred că Europa îi vrea.

Cred că, acum, Croaţia va acţiona în direcţia opusă, dar, în prezent, unul dintre cei mai destabilizatori factori din Balcani este reprezentat de slăbirea, slăbirea evidentă, a atracţiei magnetice a Bruxellesului şi de lipsa evidentă de entuziasm demonstrată de multe capitale europene în a arăta că doresc în mod serios ca Balcanii să adere la Uniunea Europeană. Atâta vreme cât această stare va continua, capacitatea noastră de a reforma Balcanii va fi diminuată semnificativ şi, apropo, noi plătim preţul. Aceasta nu este o ţară îndepărtată, aşa cum a spus odată cineva, de care nu avem nevoie. Ea se află absolut într-o poziţie centrală. Ştiţi, Balcanii se află în prima linie a frontului în lupta împotriva criminalităţii din oraşele noastre şi, dacă laşi ca acest spaţiu să devină o gaură neagră, atunci… ştiţi, Balcanii plătesc un preţ, un preţ foarte mare, dar şi noi plătim unul şi nu ar trebui să uităm că există un interes propriu implicat acum în acest caz.

Credeţi că Balcanii au ajuns acum într-un stadiu în care se confruntă cu aceleaşi probleme ca toate celelalte state europene obişnuite?

Nu. Mai este încă o cale lungă. Dar nu trebuie să uităm că durează mult să cicatrizăm resentimentele din timpul războiului. Uităm uneori cât de mult timp ia acest lucru. A durat 200 de ani ca resentimentele din timpul războiului civil englez să se stingă. Dacă te gândeşti la politica americană actuală, vei observa că reverberaţiile Războiului Civil American sunt încă evidente la 150 de ani după încheierea acestuia.

Nu poţi şterge resentimentele generate de zece ani de distrugere sângeroasă îngrozitoare în Balcani într-un interval de ordinul săptămânilor. Deci, este vorba, desigur, de câţiva ani. Desigur, acest lucru va dura, dar sunt convins că Balcanii fac acum progrese, deşi mai lent decât aş dori, şi, uneori, se opresc chiar înainte de ajunge la final. Dar acesta este singurul viitor pentru Balcani şi este în interesul Europei să se asigure că Balcanii vor parcurge întregul drum.

Există acum unele forţe, stupide după părerea mea, unele dintre ele prea apropiate de vârful conducerii de la Belgrad, care cred că Rusia oferă cumva o alternativă, că Moscova reprezintă o alternativă la Bruxelles. E o glumă, desigur. Şi, în opinia mea, acestea ar da dovadă de prostie să încerce şi să pretindă în faţa propriilor concetăţeni că este vorba de o alternativă.

Va investi Moscova în reconstrucţia din Serbia aceeaşi bani pe care Bruxellesul i-a alocat deja şi pe care va continua să îi aloce? Nu, desigur că nu va face nimic de genul acesta. Va abandona Moscova Belgradul, atunci când acest lucru va fi în interesul său, aşa cum a făcut-o mai înainte în timpul lui Milosevic şi Primakov? Probabil că da.

Faceţi doar următorul calcul. Mergeţi pur şi simplu la oricare dintre ambasadele europene din Belgrad într-o seară de joi. Austria, Germania, Marea Britanie, Franţa. Vedeţi cât de mulţi oameni stau afară pentru a obţine o viză pentru Europa. Apoi mergeţi la ambasada Rusiei şi vedeţi câţi vor să meargă la Moscova şi veţi găsi răspunsul.

Adevărul este că aceia care ar dori să pretindă că Serbia poate avea o destinaţie alternativă la cea de a deveni membră a Uniunii Europene prin intrarea în zona de influenţă a Rusiei fac, în opinia mea, nu numai o greşeală, ci o greşeală tragică, din punct de vedere al mesajelor pe care le transmit sârbilor.

De ce credeţi că Ratko Mladic şi Karadzic nu au fost capturaţi şi arestaţi?

Ei bine, există un răspuns foarte simplu şi anume că ne place să ne auto-flagelăm şi să spunem că vina ne aparţine în întregime. Ei bine, adevărul este că avem în teren cea mai puternică armată şi ar trebui să nu precupeţim nici un efort pentru a fi siguri că îndeplinim această sarcină până la capăt.

Dar nu o putem îndeplini fără ajutorul localnicilor. Un lucru foarte important în timpul meu… Ştiţi, existau tot felul de discuţii despre ce s-a întâmplat mai înainte. A făcut Holbrooke un târg cu Karadzic? Nu ştiu, Holbrooke mi-a spus că nu.

A existat o înţelegere cu francezii, deoarece ei nu vroiau ca Radovan Karadzic să vină la putere, întrucât ceva se întâmplase între timp cu generalul Janvier la Srebrenica? Nu ştiu, am auzit şi eu zvonurile.

Pot să vă spun doar că, pe vremea în care mă aflam acolo, NATO, la nivelul tuturor ţărilor membre NATO, a fost foarte angajat şi a furnizat resursele pentru găsirea lui Karadzic şi a lui Mladic. Nu era vorba de lipsa eforturilor sau a dorinţei NATO, ci de lipsa cooperării sârbilor.

Şi adevărul este că, atâta vreme cât Banja Luka şi Belgradul nu au cooperat în mod corespunzător, acest lucru era aproape imposibil să fie realizat vreodată. Nu cred, deci, că trebuie să arătăm cu degetul către noi înşine. Nu spun că am fost perfecţi, dar mă întreb de ce am greşit aici? De ce nu l-am prins? Trebuie să fim siguri că oamenii care sunt puşi să o facă sunt oamenii potriviţi şi, când mă aflam acolo şi, trebuie să spun că, probabil, de asemenea, mai recent, am reuşit să punem capăt eşecurilor iniţiale la Banja Luka, dar a fost nevoie de o politică dură pentru a face acest lucru şi mă gândesc la eşecurile în cazul Belgradului.

Adică, mă gândesc că dacă Belgradul dorea să-l trimită pe Mladic la Haga, acesta ar fi putut să o facă. Bănuiesc că el este protejat de foşti membri ai Forţelor Sârbe de Securitate. Nu spun sub controlul Belgradului, dar Belgradul ar putea să pună capăt acestei situaţii. Şi dacă Biserica Ortodoxă Sârbă dorea să fie sigură că Radovan Karadzic era la Haga, aceasta ar fi putut să o facă. Aşa că, aceştia sunt oamenii asupra cărora trebuie să facem presiuni.

Şi dacă ceva mă întristează, este faptul că, din motive pe care le găsesc foarte greu de înţeles, Europa şi NATO, spre marele meu regret, au slăbit presiunea asupra Serbiei, instituţiilor sârbe şi Republicii Srpska în vederea determinării acestora să-şi respecte angajamentele lor internaţionale şi faţă de Tribunalul de la Haga. Şi, în consecinţă, suspectez că Mladic şi Karadzic sunt astăzi mai departe de a fi deferiţi justiţiei la Haga decât au fost vreodată după sfârşitul războiului.

Şi cărui motiv atribuiţi faptul că presiunea a scăzut?

Ascultaţi, trebuie să fiu foarte direct aici. Cred că au existat mai multe greşeli de calcul, mai curând nefericite, făcute de unele ţări occidentale, iar Bruxellesul nu este străin de acestea. Acestea au fost atât de obsedate de unele aspecte mai curând de mică importanţă şi temporale în privinţa Kosovo, încât au crezut că lucrul pe care trebuiau să-l facă era să manifeste o atitudine conciliatoare faţă de forţele din Serbia, pentru a relaxa situaţia din Kosovo.

Kosovo nu reprezintă adevărata problemă pe termen lung. În următorii zece ani, Kosovo va deveni o nostimă mică enclavă şi ne vom aminti despre ea la fel de mult ca despre Schleswig-Holstein din secolul al XIX-lea.

Adevărul este că a fost dificil în scurt timp şi a fost abrupt, dar a existat doar o soluţie şi există un singur rezultat. Adevărata problemă dificilă nu este Kosovo. Adevărata problemă dificilă este modul în care să împiedicăm Serbia şi Bosnia să coboare în întunecata gaură neagră a ne-guvernabilităţii şi a corupţiei. Şi nu ar fi trebuit să reducem această presiune.

Spre tristeţea mea, în ultimul an, politica extinsă în privinţa Balcanilor s-a derulat ca un subcapitol al politicii pentru Kosovo şi nu am făcut nimic pentru a menţine liniştea în altă părţi în timpul în care ne-am ocupat de Kosovo. Este un calcul greşit în opinia mea. Rezultatul nu a fost, aşa cum mulţi au sperat şi au spus, întărirea forţelor moderate din Serbia, ci, mai curând, aşa cum se întâmplă întotdeauna atunci când eşti conciliant, întărirea forţelor radicale din Serbia. Mi-e teamă, deci, că acea politică a fost greşită şi regret că ea nu a fost schimbată.

Mai are termenul de Balcani vreo altă semnificaţie în afara celei în sens geografic?

Ei bine, înseamnă la fel cum înseamnă Europa Occidentală. Ştiţi, înseamnă ceva la fel ca atunci când vorbiţi de ţările galice. Este un simbol util de stenografie, nu în ultimul rând pentru că multe dintre aceste probleme sunt similare. Se poate ca aici să fie ritmuri diferite în privinţa îmbunătăţirii sau a ameliorării, de exemplu, în Croaţia şi Albania.

Dar cred că este important, deoarece reprezintă o modalitate de a vorbi despre o regiune, care, într-o Europă a regiunilor, este importantă prin ea însăşi. Dar mai cred că este important pentru un alt motiv, chiar mai puternic, anume că, dacă Europa a făcut vreo greşeală în Balcani, aş spune că este aceea că ea a tratat toate ţările balcanice ca pe probleme individuale fără o importanţă deosebită. Ai o politică pentru Bosnia, ai o politică pentru Croaţia, ai una pentru Serbia, dar ai şi un Kosovo, ai Macedonia. Nu ar trebui să… Ar trebui să avem o abordare regională şi doar dacă vezi acest spaţiu ca pe o regiune poţi să începi să elaborezi o politică regională, în cadrul căreia toate celelalte probleme devin mult mai uşor de rezolvat. Cinstit vorbind acum, Balcanii reprezintă o noţiune prea largă, deoarece, aceasta include România, Bulgaria, include Grecia, aşa încât cred că prefer Balcanii de Vest. Dar este vorba de un element important de toponimie, fie şi numai pentru faptul că acesta ar trebui să spună Europei că trebuie să avem o politică pentru întreaga regiune a Balcanilor de Vest, nu politici pentru elemente separate cu o importanţă prea mică.

<Vă mulţumesc foarte mult pentru interviul acordat Revistei NATO.

Cu multă plăcere.

Participaţi aici:    DiggIt   MySpace   Facebook   Delicious   Permalink