LIMBA
Datorită traducerilor, ediţia online în limba română a Revistei NATO apare la aproximativ două săptămâni după varianta în limba engleză.
DESPRE REVISTA NATO
POLITICA EDITORIALĂ
INFORMAŢII COPYRIGHT
COLECTIVUL DE REDACŢIE
 RSS
TRIMITEŢI ACEST ARTICOL UNUI PRIETEN
ABONAŢI-VĂ LA REVISTA NATO
  

Cum poate fi mutată lupta mediatică pe teritoriul talibanilor

Tim Foxley susţine că timpul, eforturile şi resursele analitice alocate pentru înţelegerea mesajelor talibanilor nu sunt suficiente – şi că o schimbare în această abordare ar putea conduce la o schimbare în cursul războiului.

O scrisoare talibană nocturnă: aceste scrisori de ameninţare, menite să răspândească spaima, reprezintă un instrument eficient la nivelul populaţiei afgane

Îmi cer scuze pentru că intru direct în subiectul acestui articol, dar doresc să întreb ce se face pentru a muta lupta „mediatică” pe teritoriul talibanilor?

Prin acest lucru, înţeleg campaniile pro-active care combat şi dezvăluie declaraţiile talibanilor, vulnerabilităţile şi contradicţiile acestora – şi nu doar fuxul obişnuit de relatări care conţin „veşti bune” destinate afganilor şi comunităţii internaţionale.

Consider că timpul, eforturile şi resursele analitice alocate înţelegerii mesajelor talibanilor, modului în care ei le transmit şi motivului pentru care ei ar putea să le transmită nu sunt suficiente. Şi există prea puţine materiale de calibrul celui elaborat de Grupul Internaţional de Crize, care a analizat propaganda talibană. Drept urmare, ne confruntăm cu o înţelegere insuficientă sau chiar cu lipsa oricărui interes în privinţa analizării măsurilor care ar putea contracara activităţile mediatice ale talibanilor.

Deşi NATO face eforturi în domeniul comunicării, răspândirea „poveştilor cu veşti bune” şi a informaţiilor în întregul Afganistan reprezintă doar o parte a frontului luptei mediatice. Eu susţin că talibanii sunt de fapt vulnerabili în această sferă şi că un efort pro-activ împotriva lor ar putea da rezultate.

Comunicarea nu ţine atât de mult de sofisticare, cât de eficacitate

În lupta fizică, sau „cinetică”, împotriva talibanilor, analiştilor le place să arate că nu este vorba de faptul că talibanii sunt puternici, ci de faptul că ei sunt de obicei singurii care ocupă cu adevărat teritoriul la nivelul districtelor. Eu susţin că acest punct de vedere poate fi adevărat în cazul arenei mediatice.

Talibanii sunt buni, sau „eficienţi”, la nivel local, când folosesc modalităţi simple de comunicare, care se adresează comunităţii lor paştune – de ambele părţi ale graniţei. În acest caz, valorile şi limba comun acceptate la nivel tribal reprezintă elementele care le oferă un mare avantaj faţă de ceea ce eu consider că este o abordare occidentală în mare măsură „stângace”. Talibanii sunt buni în privinţa reflectării îngrijorărilor manifestate în plan local – cum ar fi teama privind eradicarea macului şi pierderea sursei vitale de venit, încălcarea onoarei de către necredincioşi sau pierderile colaterale pentru oameni şi proprietăţi.

Deşi activităţile mediatice ale talibanilor nu sunt deosebit de sofisticate (consider că NATO/ISAF tinde să folosească „sofisticarea” mass media talibane drept o scuză pentru propria ineficacitate), trebuie să fim atenţi, din multe puncte de vedere, în privinţa acestei părţi a dezbaterii. În primul rând, deoarece nu este o chestiune legată de nivelul sofisticării, ci de cel al eficacităţii. Şi se pare că nu există prea multe dovezi referitoare la analiza eficacităţii mediatice a talibanilor. În al doilea rând, datorită principalei audienţe căreia i se adresează, talibanii nu trebuie de fapt să fie atât de sofisticaţi.

Cine va câştiga lupta mediatică: NATO sau talibanii?

NATO ar trebui să deţină avantajul în arena mediatică, întrucât are banii, resursele şi cunoştinţele necesare. Dar Alianţa deţine un handicap, deoarece:

  • deliberările, dilemele şi îngrijorările sale sunt foarte dureros de publice
  • se pare că multe dintre eforturile sale mediatice vizează doar menţinerea „pe mesaj” a propriei sale echipe
  • ea are o audienţă mai largă, sofisticată, pretenţioasă şi sceptică în propriile capitale

Deasupra tuturor acestor dificultăţi, mass media internaţionale fac în mod frecvent şi neintenţionat talibanilor „cadouri” în domeniul propagandei. De exemplu, folosirea persistentă a termenului de „ofensivă de primăvară” nu a fost contestată un timp atât de îndelungat încât talibanii pot folosi chiar ei acest termen. Şi dacă întrebaţi un purtător de cuvânt taliban „aţi lansat un atac împotriva bazei aeriene de la Bagram, deoarece ştiaţi că secretarul de stat american se afla acolo?”, este prea puţin probabil ca răspunsul să fie „Nu”.

© Reporters / Associated Press

Respectarea regulilor jocului mediatic: talibanii ştiu că nu acurateţea informaţiei, ci viteza acesteia reprezintă o cale de a obţine un avantaj în mass media

Talibanii au crescut viteza răspunsului lor – revendicând instantaneu toate incidentele care servesc scopurilor lor. Revendicările de pe Website-ul lor şi de pe Internet prezintă liste supra-evaluate conţinând numărul de victime şi, în mod bizar, „evidenţa tancurilor distruse”.

La nivel strategic, cred că NATO deţine încă avantajul, deoarece eforturile talibanilor în privinţa aspectelor politice mai extinse sunt naive şi lipsite de claritate şi credibilitate. De exemplu, anul trecut, talibanii s-au delimitat de distrugerea şcolilor – şi, într-adevăr, au avut o politică în domeniul educaţiei! Totuşi, se pare că ei nu se simt în largul lor când vorbesc de alte politici decât cele care urmăresc uciderea ne-credincioşilor – în principal, deoarece au o putere de înţelegere prea puţin profundă dincolo de acestea. Declaraţiile lor prezintă o lipsă aproape totală a abordării temelor despre care sunt interesaţi cei mai mulţi afgani – reconstrucţia, locurile de muncă şi dezvoltarea.

Dar, indiferent dacă acceptaţi sau nu acest argument, talibanii devin, încet-încet, din ce în ce mai bine pregătiţi în privinţa mesajelor strategice, un fapt constatat după ce am început să mă ocup de această temă, la sfârşitul lui 2006. Şi atacurile din acest an, precum cele împotriva hotelului Serena sau a preşedintelui Karzai, evidenţiază, probabil, calea pe care o vor urma activităţile talibane, din punct de vedere al coordonării operaţiilor cu mesajele mediatice strategice.

Am văzut chiar eu un incident în provincia Faryab, care a demonstrat că talibanii ignoră valorile paştune atunci când le convine

Dacă îţi sunt cunoscute vulnerabilităţile adversarului, eşti deja pe jumătate capabil să le exploatezi. O privire asupra declaraţiilor talibanilor evidenţiază foarte lucruri despre care aceştia sunt îngrijoraţi. Este clar că următoarele aspecte sunt foarte sensibile pentru ei:

  • ameninţările sau provocările la adresa credibilităţii lor – fie că este vorba de paştuni, afgani, jihad-işti sau islamişti
  • pierderile umane pe care le-ar fi putut suferi
  • pierderile umane civile (afgane) pe care ei le-ar fi putut cauza prin atacurile întreprinse
  • ştirile despre diviziuni interne în rândul talibanilor
  • contradicţiile din declaraţiile lor

Tim Foxley

Există multe ocazii care permit exploatarea acestor slăbiciuni. În iulie, când am fost în Afganistan, am observat una chiar eu.

Mă aflam în provincia Faryab, o parte a Afganistanului descrisă de obicei ca „relativ benignă”, când tocmai s-a produs un incident minor de securitate. În zona de frontieră dintre provinciile Badghis şi Faryab, un „guvernator din umbră” taliban şi un mic grup de luptători au intrat într-un sat, încercând să-i ia ostateci pe lucrătorii locali ai unui ONG (organizaţie ne-guvernamentală), care construiau o fântână pentru acel sat. Bătrânii satului, respectând codul paştun, care prevede protejarea oaspeţilor, au apărat echipa ONG şi l-au împuşcat pe liderul taliban, determinându-i pe luptătorii acestuia să fugă.

Printr-o muncă atentă, acest fel de situaţii ar putea fi folosite pentru a demonstra, de exemplu, faptul că talibanii nu respectă valorile paştune atunci când nu le convine şi că ei nu reuşesc în mod evident să realizeze acel jihad popular pe care şi-l doresc.

O selecţie de alte ocazii oferite în trecut ar putea include:

  • În 2005, mulah-ului Omar i s-a retras titlul de „Lider al credincioşilor”, de către aceeaşi shura care i-l acordase în 1996.
  • În martie 2006, Marele Muftiu egiptean a declarat ilegale atacurile sinucigaşe cu bombe. Cel puţin un editorial al unui ziar afgan a preluat această ştire şi şi-a exprimat regretul pentru faptul că informaţia respectivă nu a fost transmisă în întreaga ţară.
  • În noiembrie 2006, un articol de Ahmed Rashid a citat triburile paştune din Provinciile Frontierei de Nord-Vest (NWFP), care arătau că: „Talibanii îneacă valorile noastre într-o mare de sânge”.
  • În aprilie 2007, o shura NWFP a declarat de asemenea ilegalitatea atentatelor sinucigaşe cu bombe.

Exemplele de contradicţii sunt numeroase. Două vor fi suficiente aici:

  • Natura ne-islamică a răpirii femeilor (precum în cazul ostatecilor sud-coreeni).
  • Revendicarea atacurilor sinucigaşe, doar pentru a retracta aceste declaraţii la aflarea numărului de civili afgani ucişi, ca în cazul Spin Boldak, în ianuarie 2006. Acesta a reamintit ironia involuntară a declaraţiei în prezent decedatului mulah Dadullah: „Operaţiile noastre nu ucid civili”.

Provocarea talibanilor în mass media nu va oferi o „baghetă magică”, care să-i determine pe talibani să se dezintegreze datorită propriilor lor contradicţii

Activitatea lui Anthony Cordesman la CSIS (Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale) ar trebui remarcată pentru a ne reaminti nu numai de nevoia de a revedea modalităţile prin care măsurăm şi analizăm evoluţiile militare şi politice din Afganistan, ci şi că este vorba de o problemă regională afgană şi paştună. O campanie în mass media cu o coloratură afgană/pakistaneză/paştună foarte pronunţată, angajând ambele părţi ale graniţei, trebuie să-i provoace pe talibani să justifice ceea ce fac – şi motivele pe care le au.

Guvernele afgan şi pakistanez – cu ajutorul comunităţii internaţionale – ar putea face mai mult pentru a recâştiga iniţiativa în mass media, prin lărgirea dezbaterilor, angajarea în relaţia cu mijloacele lor mediatice şi determinarea talibanilor să iasă din sfera lor confortabilă şi să se implice în politică, economie, drepturile grupurilor etnice/femeilor/umane, educaţie şi reconstrucţie.

Dar înainte ca acest lucru să poată fi realizat, este necesar să se analizeze şi să se înţeleagă mult mai bine ce spun talibanii, modul în care o fac şi motivele pe care le au – şi nu este vorba doar de o analiză din partea occidentalilor obişnuiţi din clasa de mijloc. Expertiza abundă în cercurile afgane, pakistaneze şi paştune.

Ce se poate face şi cine trebuie să realizeze aceste lucruri?

Nu-mi fac nicio iluzie că provocarea talibanilor în mediul mediatic va oferi o „baghetă magică”, care să-i facă pe talibani să se dezintegreze sub greutatea propriilor lor contradicţii. Progresul real împotriva talibanilor va fi determinat de succesul guvernului afgan şi al comunităţii internaţionale în încercarea de a realiza în mod real reforma şi reconstrucţia în teren – în mod concret, prezenţa permanentă a unei forţe de poliţie competente, bine echipate şi pe care se poate pune bază – şi de succesul reformelor fragile de a produce rădăcini îndeajuns de puternice pentru a menţine unitatea ţării, în următoarele câteva decenii.

Cu toate acestea, cea mai bună politică trebuie să fie mai curând pro-activă decât reactivă.

Comunitatea internaţională, mass media internaţionale, guvernele afgan şi pakistanez şi NATO/ISAF ar putea face mult pentru a reduce sprijinul talibanilor şi a-i încuraja pe „nehotărâţi”, prin dezvăluirea şi provocarea cu agresivitate a contradicţiilor şi vulnerabilităţilor talibanilor. Voinţa talibanilor de a ucide oameni şi de a distruge bunuri şi infrastructură, precum şi absenţa lor din viaţa politică şi economică, oferă un teren mediatic fertil, care poate fi ocupat şi exploatat.

Participaţi aici:    DiggIt   MySpace   Facebook   Delicious   Permalink