NATO şi Balcanii: Pledoarie pentru o integrare sporită
KFOR asigură transportul aerian al asistenţei umanitare pentru Albania (© KFOR)
Dr. Amadeo Watkins şi Srdjan Gligorijevic discută despre rolul NATO în Balcanii de Vest în trecut, prezent şi în viitorul imediat.
Evoluţia post Război Rece a NATO a fost puternic influenţată de evenimentele din Balcani. Şi, deşi cu ocazia tuturor Summit-urilor de după încheierea acestuia, NATO îşi extinde sferele de interes strategic şi angajament, Balcanii constituie în continuare o regiune care preocupă în mod special Alianţa.

Dar percepţia despre NATO în această regiune nu este foarte favorabilă. În condiţiile în care în prezent pacea a devenit în mare măsură un lucru cert, câteva întrebări nu şi-au găsit încă răspunsul. Ce va trebui să facă Alianţa pentru a-i câştiga „trup şi suflet” pe oamenii din regiune – şi, mai important chiar, ce trebuie făcut pentru ca stabilitatea de aici să crească?

Pragul Riga

O consecinţă pozitivă pentru Balcani generată de Summit-ul NATO de la Riga din noiembrie 2006 este reprezentată de faptul că acum toate ţările din regiune întreţin relaţii instituţionalizate cu Alianţa – prin apartenenţa la aceasta, includerea în programul Parteneriatului pentru Pace (PfP) sau prin intermediul Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic.

Din punct de vedere istoric, problemele nu au întârziat să apară ori de câte ori ţările balcanice au avut divergenţe acute în domeniul securităţii. Acum când toate acestea împărtăşesc obiectivul integrării euro-atlantice şi sunt angajate într-un forum comun prin intermediul relaţiilor lor cu Alianţa, pragul unor situaţii pline de riscuri a fost depăşit în mare măsură.

Cu toate acestea, situaţia de securitate din Balcanii de Vest este încă departe de a fi ideală, fără să ofere nicio garanţie că „soluţia” Kosovo va pune capăt tensiunilor din regiune. NATO este conştient de acest lucru, Declaraţia Summit-ului de la Riga menţionând clar că „integrarea euro-atlantică, bazată pe solidaritate şi valori democratice, rămâne în continuare necesară pentru stabilitatea pe termen lung” a Balcanilor de Vest.

Istoric

În calitate de participant activ, Alianţa împărtăşeşte responsabilitatea pentru definirea unui aranjament post-conflict care a evoluat treptat în ultimii şase ani, când toate statele balcanice s-au angajat, deşi în mod inegal, pe calea practicii democratice.

Primul angajament al NATO în regiune datează încă de la ministeriala desfăşurată la Oslo în iunie 1992, în fazele iniţiale ale războiului bosniac. Cu prilejul ministerialei, miniştrii de externe ai ţărilor NATO şi-au exprimat dorinţa de a sprijini, pe baza analizei fiecărui caz în parte, îndeplinirea unor sarcini din domeniul menţinerii păcii sub auspiciile Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (precursoarea OSCE), prin furnizarea de active şi expertiză.
Integrarea euro-atlantică, bazată pe solidaritate şi valori democratice, este în continuare necesară pentru stabilitatea pe termen lung


În următorii câţiva ani, evoluţia situaţiei din Balcani a făcut necesar ca Alianţa să-şi extindă activităţile politice şi militare. La 28 februarie 1994, aeronave aliate au doborât patru avioane de luptă care violaseră zona de interdicţie aeriană de deasupra Bosniei-Herţegovina. Aceasta a fost prima dată când forţele NATO s-au angajat vreodată într-o luptă.

După încheierea acordului de pace privind Bosnia-Herţegovina în toamna lui 1995, Alianţa a fost însărcinată de Rezoluţia 1031 a Consiliului de Securitate al ONU să desfăşoare în teren o Forţă de Implementare (IFOR) cu un efectiv de 60.000 de militari, preluând astfel responsabilitatea pentru pacea şi stabilitatea din ţară. IFOR a fost prima operaţie de menţinere a păcii desfăşurată vreodată de NATO.

NATO a întreprins de asemenea acţiuni în vederea impunerii păcii în Kosovo în 1999, precum şi pentru dezarmarea grupurilor etnicilor albanezi şi colectarea armelor acestora în fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei* în 2001. Astăzi, Forţa Kosovo (KFOR) este cea mai amplă dislocare operaţională a NATO în spaţiul euro-atlantic.

Schimbarea cursului

Astfel, Alianţa este în continuare prezentă în regiune. În afară de KFOR, NATO are comandamente locale la Sarajevo, Skopje şi Tirana. Începând din decembrie 2006, la Belgrad funcţionează un birou de legătură al Alianţei, care are ca sarcină să faciliteze cooperarea Serbiei cu NATO în cadrul programului Parteneriatului pentru Pace (PfP). Prezenţa Alianţei în aceste locuri reprezintă un factor benefic nu numai în privinţa sporirii securităţii, ci şi al contribuţiei la apropierea regiunii de comunitatea euro-atlantică.

Relaţia NATO cu Balcanii de Vest a evoluat în ultimul deceniu. Astăzi, Alianţa asigură contactul între părţi, întrucât toate ţările din regiune încearcă mai mult sau mai puţin să se apropie de clubul euro-atlantic şi să se îndepărteze de turbulenţa trecutului.

În timp ce prezenţa fizică a forţelor Alianţei în unele părţi ale regiunii are în continuare o importanţă crucială, în decursul ultimilor câţiva ani, NATO s-a angajat din ce în ce mai mult în reforma apărării. Alianţa îşi dezvoltă o nouă arie de competenţă corespunzătoare noii sale orientări strategice.

NATO asigură asistenţă şi sprijină iniţiativele din domeniul reformei, printr-o varietate de mecanisme. De exemplu, Albania, Croaţia şi fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei* participă la Planul de Acţiune pentru Aderare (MAP) în calitate de candidaţi „avansaţi” din regiune. Înainte de a se alătura PfP, Serbia, Muntenegru şi Bosnia-Herţegovina au beneficiat de Programe Specifice de Cooperare. Aceste programe sunt acum ajustate în urma Summit-ului de la Riga. Următorul pas pentru aceste ţări va fi dezvoltarea unor Programe Individuale de Parteneriat (IPP).

Având în vedere cele de mai sus, standardele NATO trebuie să servească drept criteriul cel mai important pentru evaluarea reformelor în domeniul apărării şi a reformelor asociate acestora în regiune. Totuşi, realizarea acestui scop a fost practic din când în când subminată de interferenţa relaţiilor bilaterale, care nu a contribuit în mod necesar la sprijinirea unor ţări în vederea atingerii obiectivelor lor strategice în domeniul reformelor. În opinia noastră, lipsa coordonării şi a transparenţei între aliaţi a fost şi continuă să fie unicul şi cel mai important impediment în privinţa unui angajament real şi a jucat uneori un rol negativ în cursul reformei apărării în regiune.

Ezitare şi micro-management

Au fost în cele din urmă eliminate ezitările comunităţii euro-atlantice, atât de evidente în stadiul iniţial al războaielor iugoslave, de a se angaja în Balcani?

Răspunsul este negativ. Deşi Alianţa este gata să se angajeze în ceea ce priveşte asigurarea orientării şi a consilierii, aceasta ezită în continuare să-şi folosească greutatea sa politică pentru accelerarea reformelor. Cea mai bună cale de a îndeplini felul de reforme dorite de NATO în Balcani, din punct de vedere calitativ şi temporal, este de a realiza un dialog intensificat sporit cu actorii regionali. Un astfel de dialog ar trebui, desigur, să fie conceput ţinând cont de situaţia specifică a fiecărei ţări în concordanţă cu „principiul regatei” (de exemplu, fiecare ţară ar trebui să facă progrese în ritmul său propriu şi potrivit capacităţii sale de a-şi asuma obligaţiile ce decurg dintr-o asociere mai strânsă). Procesul va fi în mod cert unul sensibil, dar nu imposibil dacă este aplicat corect.

Problema micro-managementului prezintă de asemenea relevanţă în acest context, în special în ceea ce priveşte viitoarele activităţi ale NATO, precum şi ca învăţăminte desprinse deja din regiune. Asigurarea întregului micro-management de către Alianţă nu este de dorit, deoarece aceasta diminuează ownership-ul local asupra obiectivului urmărit. De asemenea, nu există capacitatea corespunzătoare pentru realizarea acelui nivel de implicare profundă în cadrul oferit în prezent de NATO.

Totuşi, Alianţa ar putea adopta o metodologie mai dinamică şi coercitivă. O abordare mai robustă şi angajantă a NATO ar ajuta probabil actorii regionali să ajungă mai uşor la un consens politic şi ar contribui de asemenea la diminuarea dificultăţilor cauzate de lipsa de resurse a acestora. Iniţiativa Alianţei privind Grupul de Reformă a Apărării în Serbia a fost în mod cert un pas înainte şi ar trebui consolidată.

Provocările viitoare

Construirea încrederii fundamental necesare pentru asigurarea succesului, atât în plan vertical, între NATO şi capitalele din regiune, cât şi în plan orizontal, între ţările Balcanilor de Vest, nu a fost un lucru uşor. Programul Parteneriatului pentru Pace întrebuinţează o varietate de canale în vederea avansării reformelor şi construirii încrederii reciproce. Deşi multe dintre aceste canale sunt legate de apărare, există de asemenea o gamă largă de iniţiative care acoperă spectrul activităţii guvernamentale şi ne-guvernamentale.
Deşi acest efort trebuie să fie unul intern, NATO ar trebui să încurajeze cât mai curând opinia publică din regiune să adopte o abordare pozitivă


Viitorul prezintă în continuare provocări, dintre care multe sunt generate fie de lipsa unei capacităţi corespunzătoare la nivelul regiunii, fie, chiar mai important, de lipsa unei maturităţi politice în plan intern. Integrarea euro-atlantică reprezintă un obiectiv important pentru mulţi actori din Balcanii de Vest şi credem că acest fapt poate fi folosit drept un instrument în abordarea unora dintre cele mai dificile provocări la adresa securităţii şi a stabilităţii. Trebuie identificate astfel de mecanisme care să asigure un sprijin activ continuu pentru instituţiile încă slabe din Balcanii de Vest, în special în sud – toate acestea în paralel cu accentuarea din nou a mesajului transmis împreună cu elitele politice din regiune.

NATO s-a angajat în Balcani de mai mult de un deceniu deja. Percepţiile privind Alianţa nu sunt preponderent pozitive în unele ţări. Aderarea la NATO reprezintă încă o prioritate scăzută pentru mulţi dintre cetăţenii obişnuiţi – şi la nivelul unor elite – din regiune. Singurul şi cel mai important motiv pentru acest fapt este absenţa unei informări adecvate în privinţa Alianţei. Deşi acest efort trebuie să fie de fapt unul intern, NATO ar trebui să-şi asume cât mai curând responsabilitatea de a încuraja opinia publică din regiune să adopte o abordare pozitivă.

Cooperarea regională

Nu există nicio îndoială că NATO a contribuit la stimularea cooperării regionale. Şi, deşi au fost limitate din punct de vedre calitativ şi cantitativ, încet-încet se conturează unele rezultate pozitive. De exemplu, Croaţia, urmând modelul Sloveniei, se angajează din ce în ce mai mult în regiune, în special în privinţa împărtăşirii cu ţările vecine a experienţei sale. Dar este încă mult loc pentru progres în privinţa regiunii şi sunt necesare multe alte măsuri concrete, în special pentru creşterea ownership-ului în plan local.

Toţi actorii din Balcanii de Vest trebuie să înţeleagă clar că existenţa unei cooperări regionale, în special în contextul abordării moştenirii negative şi a îmbunătăţirii dezvoltării economice, este vitală pentru regiune ca un întreg şi pentru fiecare ţară în parte. Mai mult chiar, bugetele locale limitate pentru reforma apărării, în mod deosebit în privinţa interoperabilităţii, sporesc nevoia pentru modele inovative de cooperare regională în beneficiul tuturor. Acest lucru ar trebui să constituie un criteriu fundamental pentru ţările în cauză.

În plus, iniţiativa PfP a Alianţei ar trebui să accentueze mai mult aspectul regional, în special în domeniile „soft” ca educaţia şi instruirea. Acest lucru ar reprezenta o modalitate bună pentru stimularea cooperării regionale practice şi determinarea fostelor părţi implicate în conflict să înceapă să acţioneze împreună şi să construiască încrederea reciprocă. Până în prezent, concentrarea asupra acestor aspecte a fost oarecum limitată şi accentul a fost pus pe creşterea interoperabilităţii cu forţele NATO.

Organizaţiile internaţionale

Unul dintre punctele focale ale transformării NATO este cooperarea Alianţei cu organizaţiile internaţionale. Crizele de lungă durată din Balcani în care Alianţa a fost intens implicată au stabilit un nou precedent pentru relaţiile NATO cu principalele organizaţii internaţionale, precum Organizaţia Naţiunilor Unite şi OSCE, un fapt subliniat în Directiva Politică Generală andorsată la Summit-ul NATO de la Riga.

Probabil, cea mai viabilă cooperare, ca un parteneriat strategic, este cea între NATO şi Uniunea Europeană (UE). Acest parteneriat nu a fost conceput doar pentru Balcani, dar regiunea reprezintă un test pentru viitoarea cooperare NATO-UE. NATO şi UE vor avea un rol important de jucat în perioada de după stabilirea unui aranjament pentru Kosovo. Cooperarea între NATO şi orice misiune civilă viitoare a UE în Kosovo va reprezenta un test interesant.
O abordare mai puternică şi angajantă a Alianţei va ajuta probabil actorii regionali să ajungă mai uşor la un consens politic


Intervalul 2007-2008 va fi esenţial pentru Balcanii de Vest şi NATO, în special datorită viitorului statut al Kosovo şi implicaţiilor regionale ale acestuia.

Alianţa a obţinut multe realizări în regiune, cea mai importantă dintre acestea fiind asigurarea unui mediu sigur pentru o dezvoltare pe termen lung. Mai jos pe această scală, Alianţa a iniţiat programe ca trust fund-ul pentru demobilizare şi instruirea regională. Totuşi, aşa cum este sugerat mai sus, activitatea NATO nu trebuie să se încheie aici. Regiunea este o zonă de tranziţie post-conflict din multe puncte de vedere şi are nevoie de sprijin continuu, în special deoarece Alianţa analizează extinderea sa în viitor. Reorientarea spre ownership-ul local trebuie să fie gestionată cu atenţie, posibil în concordanţă cu iniţiativa Consiliului Cooperării Regionale (RCC) a Pactului de Stabilitate.

Înţelegerea rolului NATO în Balcani face necesară acceptarea faptului că ţările din regiune sunt fundamental diferite. În acelaşi timp, deşi principiul regatei reprezintă fără îndoială singura cale reală spre progres, cadrul regional nu trebuie neglijat. Tensiunile între aceste două principii se manifestă în continuare la nivel practic – în special între actorii cheie din regiune – şi angajamentul NATO rămâne un factor important de echilibru.
...La început...