Directiva Politică Generală: Un manual elementar
Un impuls: Şefii de state şi guverne din ţările NATO au dat la Riga semnalul implementării CPG (© NATO)
Paul Savereux analizează un document de referinţă dat publicităţii recent.
În animaţia generată de Summit-ul de la Riga a sosit vestea că şefii de state şi guverne din ţările NATO au aprobat un document intitulat „Directiva Politică Generală” şi au convenit să-l facă public.

Dar ce este Directiva Politică Generală (CPG)? Cum a apărut aceasta şi, mai important chiar, care sunt punctele sale cheie şi relevanţa sa pentru Alianţă, acum şi în viitor?

Scurtă prezentare a CPG

CPG reprezintă o directivă la nivel înalt, care oferă cadrul şi linia politică pentru transformarea continuă a NATO, stabilind priorităţile în privinţa tuturor aspectelor legate de capabilităţile Alianţei, disciplinelor în domeniul planificării şi al informaţiilor, pentru următorii zece sau cincisprezece ani. Cu alte cuvinte, documentul oferă o viziune şi priorităţi agreate privind transformarea continuă a NATO. Intenţia sa de bază este aceea ca implementarea CPG să conducă la dezvoltarea unor capabilităţi cu un grad de utilizare mai ridicat pentru viitoarele operaţii şi misiuni, asigurând astfel certitudinea că Alianţa îşi păstrează eficienţa, credibilitatea şi relevanţa în secolul XXI.

În esenţă, CPG analizează viitorul mediu de securitate probabil, dar conştientizează posibilitatea producerii unor evenimente nepredictibile. Pe fondul acestei analize, CPG determină tipurile de operaţii pe care Alianţa trebuie să le poată desfăşura în viitor în lumina Concepţiei Strategice din 1999 şi, ca o consecinţă logică a acestei viziuni, categoriile de capabilităţi de care va avea nevoie Alianţa. Referirile la operaţii sunt făcute în termeni generali, dar modul exact în care vor fi asigurate capabilităţile nu este specificat, întrucât acest lucru rămâne să fie determinat de ţări, atât la nivel colectiv, cât şi individual, prin intermediul procesului de planificare al NATO.

Cum a apărut CPG

Pentru a aprecia pe deplin importanţa şi relevanţa CPG, trebuie să înţelegem contextul care a făcut necesară dezvoltarea acesteia şi anume eforturile de a revizui procedurile NATO de planificare a apărării de la sfârşitul lui 2003 şi începutul lui 2004.

Scopul planificării apărării este de a asigura cadrul în care planificarea la nivelul NATO şi cea la nivel naţional pot fi armonizate astfel încât să îndeplinească în modul cel mai eficient cerinţele convenite. Mai simplu spus, planificarea apărării urmăreşte să ofere certitudinea că NATO va deţine toate forţele, mijloacele şi capabilităţile necesare în vederea îndeplinirii întregului spectru al misiunilor sale în viitor.
CPG reprezintă un document directivă la nivel înalt, care oferă cadrul şi orientarea din punct de vedere politic pentru transformarea continuă a NATO


Deşi scopul său este clar, implementarea planificării apărării s-a dovedit pe parcursul anilor o activitate complexă şi este desfăşurată în principal în cadrul a şapte discipline de planificare „tradiţionale”: armamente, urgenţe civile, consultări de comandă şi control, forţe, logistică, domeniul nuclear şi planificarea resurselor. Totuşi, toate aceste discipline au fost gestionate de comitete sau structuri NATO diferite, au fost ghidate de directive diferite, au contribuit în mod diferit la realizarea scopului general şi au folosit proceduri diferite. În plus, alte discipline/activităţi – ca informaţiile, standardizarea, apărarea spaţiului aerian şi planificarea operaţională – sprijină de asemenea planificarea apărării, complicând şi mai mult acest lucru. Asigurarea certitudinii că eforturile combinate ale acestor actori sunt coerente şi armonizate reprezintă o provocare semnificativă, în special având în vedere că nu există o singură structură la nivel înalt responsabilă pentru toate acestea. Consiliul Nord Atlantic este responsabil pentru multe dintre ele, dar planificarea forţelor şi în domeniul nuclear, precum şi unele aspecte logistice şi panificarea resurselor sunt desfăşurate sub autoritatea Comitetului de Planificare a Apărării sau a Grupului de Planificare Nucleară, care reunesc 25 de ţări membre (toate ţările membre NATO mai puţin Franţa, care nu face parte din structura militară integrată).

Încercările anterioare de a îmbunătăţi şi armoniza procedurile de planificare ale NATO au avut un succes limitat, întrucât acestea tindeau să se axeze pe discipline de planificare individuale. Astfel, în cadrul pregătirii Summit-ului de la Istanbul din iunie 2004 şi al efortului de a adopta o abordare mai holistică în contextul unei analize a procedurilor de planificare a apărării, şefii de state şi guverne aliaţi doreau să andorseze nivelul de ambiţie al NATO şi să-l facă public. Se considera că acordul la nivel înalt va avea efecte benefice prin asigurarea unei abordări comune pentru toţi aliaţii, subsumând diferite discipline de planificare în vederea atingerii aceluiaşi scop şi obţinând sprijinul financiar corespunzător.

Deşi nu exista un consens referitor la modul în care să se procedeze în privinţa nivelului de ambiţie existent, avantajele dezvoltării în viitor a unei abordări comune pentru toţi aliaţii erau fără îndoială apreciate. Sesizând ocazia de a face un pas important înainte la Istanbul, şefii de state şi guverne din ţările NATO au însărcinat Consiliul în Sesiune Permanentă să producă o directivă politică generală în sprijinul Concepţiei Strategice pentru toate aspectele legate de capabilităţile aliate şi disciplinele de planificare, pe care urmau să o analizeze.

CPG a fost agreată în decembrie 2005 şi a servit de atunci drept baza pentru o mare parte a activităţii interne a NATO. Totuşi, nu a fost făcută publică decât în noiembrie 2006, la Summit-ul de la Riga, după ce şefii de state şi guverne au andorsat acest document pe care îl solicitaseră.

Principalele puncte ale CPG

Deşi este un document concis, CPG conţine multă substanţă. Acesta include, printre altele, următoarele măsuri: Directiva fixează câteva cerinţe mai detaliate referitoare la capabilităţi pe care aliaţii trebuie să le abordeze în continuare, în mod individual sau colectiv, cum ar fi: Documentul defineşte principalele priorităţi ale NATO între aceste cerinţe, începând de la forţe expediţionare întrunite şi capabilitatea de a disloca şi susţine aceste forţe.

În fine, CPG aşează fundaţia unui mecanism de management care să asigure implementarea sa în cadrul Alianţei. Mecanismul a fost înfiinţat în mod real în februarie 2006.

Ce impact are CPG asupra Alianţei

Aflată la un nivel sub Concepţia Strategică din 1999, dar deasupra altor documente directoare referitoare la capabilităţi precum directivele ministeriale pentru planificarea forţelor, CPG oferă o singură orientare generală care priveşte întreaga planificare legată de capabilităţi în cadrul Alianţei, indiferent de structura sau configuraţia în care aceasta se desfăşoară.

CPG este de asemenea unică prin faptul că dă răspunsul la o întrebare relevantă pentru toate disciplinele de planificare legate de capabilităţi, respectiv ce doreşte Alianţa să poată să facă NATO din punct de vedere calitativ. În acest scop, Directiva oferă un set comun de cerinţe privind capabilităţile şi priorităţile.

Într-adevăr, Directiva a început deja să sprijine diferite discipline de planificare ale Alianţei, altele decât structurile şi agenţiile legate de capabilităţi, precum şi ţările membre în vederea realizării în mod coerent a priorităţilor. De exemplu, Directiva Ministerială 2006, convenită de Comitetul de Planificare a Apărării în iunie 2006, a luat în considerare CPG, la fel cum a făcut şi Directiva Ministerială pentru Planificarea Urgenţelor Civile convenită în ianuarie 2007. În plus, MC 550, Directiva Comitetului Militar pentru Implementarea Militară a CPG şi documentele subordonate acesteia reflectă de asemenea CPG în mod concret. Există totodată numeroase indicii că documentul contribuie la eforturile de transformare individuale ale aliaţilor.

Prin însăşi natura sa, Directiva este un document foarte axat pe capabilităţi. Aceasta încearcă să definească în mod specific nu cerinţele privind platformele sau echipamentul, cum ar fi tipurile de nave sau aeronave de transport solicitate, ci mai curând tipurile de capabilităţi necesare şi efectele care trebuie realizate în teatru. Privite în acest context, capabilităţile reprezintă ceva mai mult decât pur şi simplu consideraţiile legate de echipament şi includ multe alte lucruri, cum ar fi doctrinele, procedurile, organizaţiile, instruirea, sprijinul şi interoperabilitatea adiacente.

CPG nu numai că oferă o viziune privind capabilităţile care urmează să fie realizate în viitor, ci este şi axată ferm pe sprijinul operaţiilor. De aceea, documentul este unul practic şi realist, iar orientarea pe care o asigură este relevantă pentru operaţii. De exemplu, acesta oferă un impuls politic pentru dezvoltarea unei abordări bazate pe efecte în privinţa operaţiilor, care caută să ofere certitudinea că diferitele instrumente folosite de Alianţă în cazul crizelor şi determinarea acesteia se combină pentru a realiza cel mai bun efect şi se coordonează cu acţiunile altor actori.

Documentul subliniază cerinţa ca ţările să dezvolte şi să trimită în teren contribuţii de forţe flexibile şi sustenabile şi să suporte eforturile de apărare în mod echitabil.

Directiva reprezintă de asemenea un catalizator al proceselor transformării NATO. De exemplu, prin mecanismul său de management asociat, CPG accentuează utilitatea unei singure liste consolidate a NATO în privinţa cerinţelor şi priorităţilor în domeniul capabilităţilor, ca un mijloc de maximizare a coerenţei şi a armonizării în întregul proces de dezvoltare a capabilităţilor. Drept urmare, cu sprijinul altor structuri şi agenţii, Comandamentul Aliat pentru Transformare este deja angajat în dezvoltarea unei astfel de liste.

În mod similar, la o scară mai mare, CPG şi mecanismul său asociat de management au permis recent iniţierea unui efort în vederea întăririi procesului de planificare a apărării ca un întreg şi a explorării potenţialului armonizării responsabilităţilor, procedurilor, orarelor şi raportării privind disciplinele de planificare individuale legate de capabilităţi.

Ce nu face CPG

După ce am descris CPG şi ce urmăreşte să realizeze acest document în cadrul Alianţei, este probabil de asemenea util să arătăm pe scurt ceea ce nu face Directiva.

CPG nu înlocuieşte Concepţia Strategică din 1999, ci o sprijină şi are un rol complementar faţă de aceasta. Pentru a rămâne totuşi relevantă, Directiva va fi actualizată periodic. Având în vedere cele mai recente indicii, ne putem aştepta ca documentul să fie revizuit după ce NATO va elabora următoarea sa Concepţie Strategică, cel mai probabil în 2009.

CPG nu investighează îndeajuns detaliile pentru a putea oferi o orientare completă în privinţa fiecărei discipline de planificare şi a altor structuri legate de capabilităţi. De aceea, rămâne în continuare necesitatea de a oferi o orientare la nivel mai scăzut.

CPG nu defineşte în termeni cantitativi ce doreşte Alianţa ca NATO să fie capabil să facă. În privinţa planificării forţelor, acest lucru este realizat de un document subordonat şi clasificat (Directiva Ministerială 2006), care se bazează pe CPG şi a fost convenit de către ţările implicate în iunie 2006.

În fine, CPG nu solicită mai multe forţe. Documentul solicită pur şi simplu forţe care au un grad mai mare de utilizare şi sunt mai dislocabile şi eficiente, dar nu în mod necesar mai numeroase.

Drumul spre transformare

În concluzie, Directiva Politică Generală oferă o viziune fundamentală succintă privind transformarea continuă a NATO. Totuşi, chiar implementarea CPG, atât la nivelul Alianţei propriu-zise, cât şi la cel al ţărilor membre, este aceea care va avea în cele din urmă o importanţă crucială, deoarece aceasta trebuie să conducă la dezvoltarea unor capabilităţi cu un grad mai mare de utilizare în cadrul viitoarelor operaţii şi misiuni, asigurând astfel certitudinea că Alianţa este în continuare reală şi credibilă în secolul XXI.

După cum s-a demonstrat la Summit-ul de la Riga şi mai înainte, ţările aliate s-au angajat pe calea transformării prevăzute de CPG. Această cale rămâne, totuşi, lungă şi dificilă. Provocarea reală pentru aliaţi este aceea de a păstra cursul.
...La început...